Deconspirarea francmasoneriei

Ce este francmasoneria?

corSmall   Theodor Roosevelt: “În spatele guvernului la vedere tronează un guvern invizibil care nu este credincios poporului şi nici răspunzător faţă de popor. A distruge acest guvern invizibil, alianţă fără Dumnezeu între afaceri corupte şi politică mârşavă, este datoria şefului statului.”

       Francmasoneria este cea mai secreta si mai temuta organizatie care a existat vreodata pe aceasta planeta. Atat de temuta incat multi care amintesc de ea, nici macar nu au curaj sa-i pronunte numele, facand referiri cu termeni ca: Oculta Internationala, Iluminatii, Marea Conspiratie, Dusmanii lui Hristos, Grupuri Oculte de Interes, Guvernul din Umbra, Marea Finanta Internationala, Olimpienii, Arhitectii Lumii Moderne (artificiale), Nobilimea Neagra, Bubulii, sau pur si simplu Ei.
       Originile francmasoneriei se pierd in negura vremurilor. Cele mai vechi descrieri provin de acum circa 2000 de ani din Mesopotamia si vorbesc despre Fratia Sarpelui (sau Fratia Babiloniana) ca fiind o organizatie secreta anti-spirituala, cu aceleasi structuri, mijloace si scopuri oculte care s-au pastrat pana la francmasoneria moderna.  
       Bratele caracatitei francmasoneriei sunt: FMI, BM, ONU, NATO, UE, Grupul Bildenberg, Comisia Trilaterala, Comitetul celor 300, Council of Foreign Affairs (CFR), Clubul de la Roma, Rotary Club, Lion Club, Jockey Club, The Round Table (Masa Rotunda), Ordinul Templierilor, Ordinul Cavalerilor de Malta, Majestic 12 (MJ 12) si multe alte organizatii internationale care lucreaza pentru implementarea Agendei francmasonice si instaurarea Noii Ordini Mondiale.
Masons_baphomet       Francmasonii spun ca ei se inchina Marelui Arhitect al Universului, dar tot ei sustin ca acesta NU este Dumnezeu. Atunci cine altcineva ar fi acest Mare Arhitect decat Satana? Acesta este si principalul motiv pentru care Biserica Crestina a combatut si interzis de multe ori francmasoneria. In realitate, francmasoneria este o organizatie oculta, mondiala si satanista, care venereaza demoni si se inchina la Lucifer, Belzebuth, Jahbulon sau Satana. Scopul lor este de a pregati Noua Ordine Mondiala pana la venirea Antichristului. Desigur, oficial ei neaga aceste aspecte, dar in secret, intre ei, stiu bine ce au de facut. Cei care au fost “inauntru” au vazut toate acestea.
       Masonii sunt organizati in loji conduse de cate un maestru francmason. Desi se adreseaza toti intre ei cu termenul “frate” si elogiaza egalitatea si fraternitatea, ei se supun unei ierarhii stricte, pe grade; astfel, fiecare “frate” mason trebuie sa se supuna neconditionat masonilor de grad mai mare.
       Cel mai important lucru pentru ei este pastrarea secretului asupra intalnirilor si organizarii lor, secret care este pastrat datorita unor juraminte oribile, barbare, criminale, pe care fiecare mason trebuie sa le depuna. In baza acestor juraminte (care de multe ori contravin juramintelor depuse de ei ca demnitari ai statului, de respectare si aparare a Constitutiei si a poporului), ei se simt la adapost de orice fel de divulgari, permitandu-si sa deruleze cele mai criminale planuri de afaceri financiare sau politice. Aceste secrete bine pazite au si permis crearea in cadrul acestor loji masonice a unor grupuri de tip mafiot care opereaza actiuni economico-financiare contra intereselor statului. Principalele activitati le au in domeniul traficului ilegal de droguri, arme, carne vie, petrol, metale si pietre pretioase. Desigur ca informatii despre acesti baroni nu veti gasi in mass-media care este in marea majoritate controlata tot de francmasonerie si care are ca scop doar sa ofere “circ” populatiei. Locatiile in care masonii se intalnesc sunt in general secrete. Doua astfel de sedii ale lor din Bucuresti se afla in cladirile AGIR din Piata Romana (vizavi de ASE) si de pe Calea Victoriei (vizavi de Hotelul Bucuresti); oricine trece pe langa aceste cladiri, poate simti emanatia malefica a lor.
       Atunci cand se afla in public, masonii comunica intre ei prin semne si simboluri secrete, ce transmit atat informatia respectiva cat si gradul sau loja de apartenenta a masonului care transmite aceste semnale.
images       Poate va veti intreba cum a reusit francmasoneria de atatea mii de ani sa-i pacaleasca pe majoritatea oamenilor. Aceasta a fost posibil in principal datorita unor actiuni magice, ce au facut ca mintile si sufletele oamenilor – atat din interiorul cat si din exteriorul francmasoneriei – sa fie acoperite ca de un fel de ceata si sa nu mai perceapa corect Adevarul. Acest val de iluzie generalizata care inconjoara oamenii poate fi rupt doar prin rugaciune sincera si profunda catre Dumnezeu si ingerii Lui de lumina. De aceea, principalul “inamic” al masonilor il constituie traditiile spirituale autentice, pe care ei incearca sa le demoleze si in multe cazuri chiar au reusit.

       Principala doctrina a francmasoneriei a fost rezumata de cele 24 de Protocoale ale Inteleptilor Sionului, autentic tratat de manipulare a intregii umanitati. Masonii spun ca aceste Protocoale ar fi false, niste inscenari, insa cel mai important argument al veridicitatii lor este faptul ca pana acum tot ce a fost scris in ele de sute de ani, s-au indeplinit intocmai, de la Razboaiele Mondiale si pana la banalele jocuri si concursuri din mass-media. Protocoalele expun cu exactitate planul de instaurare a Noii Ordini Mondiale. Cel mai simplu mijloc de a opri aceste planuri infernale este acela de a le face publice.

       Este interesant de citat un pasaj din cuvantarea lui Albert Pike (Mare Maestru francmason de Rit Scotian, grad 33) din 4 iulie 1889: „Religia noastra, a masonilor celor mai inalti in grad, este credinta neprihanita in Lucifer. Daca Lucifer nu este Dumnezeu, atunci nici Cristos nu este Dumnezeu. Dar ei sunt amandoi Dumnezei. Deoarece stiinta ne invata ca nu exista lumina fara umbra, frumusete fara uraciune, alb fara negru. Absolutul poate exista numai prin doi Dumnezei. Lucifer este Dumnezeul luminii”.
       Pike era satanist. El i-a acordat presedintelui american Andrew Johnson gradul al 32-lea in „Ritul Scotian”. In ierarhia ordinelor era o lege ca cel dintr-un ordin inferior trebuie sa se supuna orbeste ordinului superior fara sa faca uz de propriul lui discernamant.
       In concluzie: contemporanii nostri, care, in mod constient, renunta la vointa lor proprie, cedeaza raspunderea lor personala in favoarea altei persoane, organizatii sau conducator, nu merita sa fie tratati civilizat, deoarece in zilele noastre nu este obligatoriu sa se intre cu forta intr-o organizatie sau sa se adere la o religie sau o secta. 

       Francmasoneria este o organizaţie secretă, o perfidă conspiraţie mondială cu scopuri malefice ascunse (singura organizaţie politică ce foloseşte în rău energiile naturii, prin ritualuri de magie neagră şi prin invocarea forţei Satanei), care urmăreşte să stăpânească într-un mod tiranic oamenii acestei planete (consideraţi simple animale cu faţă umană), prin instaurarea unei aşa-zise Noi Ordini Mondiale, în realitate noul haos al Satanei. Francmasoneria este de fapt condusă din umbră de mişcarea Sionistă prin intermediul aşa-zisului Guvern ultrasecret “invizibil” al Terrei numit şi Majestic 12 şi prin Marea Lojă Mamă şi Consiliul Suprem (formate numai din membri sionişti) B’NAI B’RITH.
       Francmasoneria este una dintre cele mai vechi organizaţii malefice care există până în zilele noastre. În urma unor săpături făcute în 1888, în Libia, s-au găsit foi de papirus în care se menţionează date despre întruniri secrete de tip masonic, înainte de Cristos. Masonii, organizaţi în bresle, au ajutat la construirea templului lui Solomon. De asemeni, s-au găsit informaţii despre masoni şi în scrierile necrologice din Egipt. Masonii, încă de pe atunci, foloseau limbaje secrete pentru a comunica unii cu alţii, embleme, cifre (3, 6, 13, 33, 666). Cel mai important simbol era un şorţ scurt care a fost înlocuit cu o blăniţă albă de miel în timpul preoţilor din Melchisedec.
       Mişcarea sionistă este formată din magnaţi evrei, adevăraţii bogătaşi ai Pământului, care controlează la ora actuală într-un mod diabolic finanţele şi aurul lumii. Membrii mişcării Sioniste utilizează tehnici subtile de magie neagră, se închină Satanei şi cu o inteligenţă diabolică stabilesc ierarhii ale răului între state şi puteri militare, organizează blocade economice şi de orice alt tip asupra ţărilor care îşi apără independenţa ameninţată, adesea ocupă teritorii şi ţări, creează conflicte interetnice în urma cărora fărâmiţează ţări (vezi tragedia din Iugoslavia pe care vor să o realizeze şi în România prin conflicte interetnice şi inter-religioase în Transilvania; să nu uităm evenimentele din martie 1990 de la Târgu-Mureş); francmasonii folosesc metode foarte perverse: şantaj economic, politic, militar, informaţional, manipularea unor întregi naţiuni prin metode clasice (propagandă deschisă, corupţie, şantaj şi prin tehnici de război psihologic: intoxicarea cu informaţii false, pervertirea conştiinţelor omeneşti, dirijarea intereselor unor naţiuni şi popoare în direcţii contrare intereselor proprii, semănarea urii şi dezbinării între cetăţenii aceleiaşi naţiuni sau între popoare diferite).
       Pentru a realiza acest plan diabolic, mişcarea Sionistă a elaborat în 1897 la Congresul masonic mondial din Elveţia, 24 de procese verbale cunoscute sub numele de “Protocoalele înţelepţilor Sionului”. Deşi francmasonii susţin în mod pervers că aceste protocoale sunt false şi au fost făcute de cei care vor să denigreze francmasoneria, totuşi este evident pentru orice om inteligent că ele sunt reale pentru simplul motiv că tot haosul actual al omenirii confirmă în mod izbitor în cele mai mici amănunte ideile Protocoalelor, care constituie chiar planul fundamental de acţiune al Francmasoneriei, elaborat cu o inteligenţă diabolică de “înţelepţii Sionului” în aceste 24 de protocoale încă din 1897. Este evident că nu este vorba de o simplă coincidenţă şi că aceste protocoale stau la baza acţiunilor mişcării Sioniste care conduce şi coordonează în realitate toate lojile masonice şi reprezintă de fapt ce vrea să spună sloganul masonic “Prin haos la ordine”.
       Ideile fundamentale ale protocoalelor sunt:
1. Francmasonii nu admit alt drept decât cel al forţei; “liberalismul” propagat de ei printre creştini a distrus religia creştină şi autoritatea statului.
2. Aurul a intrat în mâinile mişcării Sioniste şi cu ajutorul lui aceasta a acaparat presa, dominând opinia publică ce comandă guvernele în statele aşa-zis democrate.
       Membrii mişcării Sioniste sunt numiţi în cercurile lor: “iluminaţi”, “înţelepţi”, “eminenţe cenuşii”, “big-Brother”, “guvern ultra-secret din umbră”. Datorită faptului că francmasoneria acţionează ca o societate secretă (deşi francmasonii susţin că francmasoneria nu este secretă ci doar “discretă”) manipulând din umbră masele de oameni prin guvernele marionetă pe care le instalează la conducerea tuturor ţărilor, pentru că în spatele tuturor lojilor masonice se află membrii mişcării Sioniste (necunoscuţi de marile mase), pentru că în faţa oamenilor sunt împinşi oameni politici care respectă numai condiţiile impuse din umbră de membrii mişcării Sioniste infiltraţi sub nume adaptate poporului respectiv în toate partidele politice (indiferent de culoare şi orientare) şi pentru că se folosesc de sloganuri ca: “democraţie, libertate, fermitate, egalitate” în spatele cărora se ascund cele mai mari crime şi fărădelegi, W. Churchill a definit mişcarea Sionistă şi francmasoneria “Fiară fără chip”.
       Membrii mişcării Sioniste pentru a rămâne în umbră înfiinţează în toate ţările din lume loji masonice, le măresc neîncetat numărul, atrag în ele personalităţi ce pot urca sau sunt deja în funcţii publice folosindu-se de setea de putere şi de bani a acestora sau de naivitatea lor. Aceste loji sunt dirijate cu o inteligenţă diabolică din umbră de o administraţie centrală, pe care numai membrii Sionişti o cunosc. Ei merg pe principiul că nimeni nu se poate lupta cu o “putere necunoscută”. Masonii nesionişti, indiferent de rasă, naţionalitate şi funcţie folosesc drept paravan şi sunt pionii de sacrificiu (aşa cum a fost masonul Ceauşescu şi alţi lideri politici sacrificaţi) pentru masonii Sionişti şi scopurile lor malefice ascunse. Planul de acţiune al celor 13 lideri Sionişti care se închină diavolului este pentru toţi ceilalţi “fraţi masoni” un secret.
       Strămoşii mişcării Sioniste de astăzi sunt fariseii care l-au răstignit pe Iisus.
       Francmasoneria este organizată în loji care au diferite denumiri şi aparent se luptă între ele. Astfel putem întâlni denumiri ca Francmasonii fără şorţ, Lojile albastre, Grand Orient, Ritul Scoţian Antic şi Acceptat, Loja Naţională Română, Loja militară Cairo, loji parlamentare, loja italiană Propaganda Due, Rotary Club, Lions Club, Ritul York, Clubul celor 500, Clubul de la Roma, B’NAI B’RITH, Consiliul celor 33, Consiliul celor 13, Majestic 12, etc.
       În realitate toate aceste loji şi grupări masonice sunt conduse la vârf de elita mişcării Sioniste într-un mod atât de diabolic încât nimeni din aceste loji masonice nu cunoaşte adevăratul plan satanic al celor care-i conduc din umbră.

       Scopul declarat al francmasoneriei este de a ajuta umanitatea, de a face fapte caritabile, filantropice. Scopul ascuns cunoscut doar de liderii mişcării Sioniste este de a omorî 5 miliarde de oameni pentru a-i putea controla pe cei care rămân şi pentru a-i exploata după cum doresc aceşti lideri Sionişti. Asta înseamnă de fapt sloganul “Noua Ordine Mondială”!
       Înţelegerea acestor aspecte cutremurătoare vă va ajuta să deveniţi lucizi, să vă exprimaţi liber şi total necondiţionat opţiunile, să deveniţi stăpâni pe propriile dumneavoastră vieţi şi sisteme de valori. Dacă veţi deveni lucizi, vă veţi putea opune printr-o rezistenţă pasivă refuzând să faceţi jocurile satanice care servesc scopurilor monstruoase urmărite de francmasonerie în această ţară.
       Puţini sunt la ora actuală aceia care ştiu că mai mereu în spatele oricăror guverne oficiale se găsesc şi acţionează, nebănuite, din umbră, grupări francmasonice secrete care le dublează şi le manipulează în scopurile lor planetare îngrozitoare. Tăcerea francmasonilor şi ignoranţa noastră, ambele la fel de vinovate, îi ajută din plin pe francmasoni să ne scufunde şi mai mult într-o infernală prăpastie.
       Scopul ascuns al Francmasoneriei este dominaţia asupra întregii planete, întemeierea unei republici mondiale cu desăvârşire laică, condusă de francmasoni cu o omenire îndobitocită de mizerie şi de patimile inferioare dezlănţuite. Scopurile principale pe care ei intenţionează să le realizeze până în anul 2050, sub numele generic de Noua Ordine Mondială, sunt:
1) Stabilirea unei Noi “Ordini” Economice Internaţionale, sub directul control al unui organism francmasonic mondial.
2) Stabilirea şi impunerea necondiţionată a unui guvern mondial francmasonic care va fi manipulat din umbră de Noua Ordine Mondială.
3) Stabilirea viitoarelor State Unite ale Europei ca aşa-zisă naţiune dominantă, guvernată de guvernul mondial.
4) Alegerea şi impunerea unui rege planetar unic, iniţiat de maeştrii francmasoni, pentru a conduce guvernul mondial.
5) Crearea şi promovarea unei aşa-zise “religii mondiale” care va coordona toate religiile pământului (“religia” satanică) care va avea în frunte un fel de pontif mondial.

       Sloganuri francmasonice:
“Prin haos la ordine”
“Politica şi morala nu trebuie să aibă nimic comun”
“Dreptul constă în forţă”
“Toţi pentru unul şi unul pentru toţi”
“Scopul francmasonic justifică întotdeauna mijloacele”
“Democraţie, libertate, egalitate, fraternitate”
“Dreptul trebuie să fie al celui mai tare”
“Mulţimea este oarbă şi de aceea poate să fie uşor manipulată de francmasoni”
“Creştinii sunt în general naivi, proşti şi mici”
“Libertatea este o idee himerică”
“Oamenii politici creştini sunt nişte păpuşi de paie în mâinile maeştrilor sionişti”
“Nevoia pâinii zilnice îi dresează gradat pe oameni”.

Modalităţi de realizare a scopurilor ascunse în următoarele domenii:

Fara masonerie in Romania!

Fara masonerie!

       ECONOMIC. Mişcarea Sionistă care conduce din umbră toate lojile masonice (chiar dacă aparent acestea se luptă între ele pentru supremaţie) acţionează prin sistemul bancar mondial sionist Rotschild/Rockeffeller pentru îmbogăţirea fără limite şi fără scrupule a membrilor sionişti şi sărăcirea celorlalţi oameni, indiferent de rasă şi naţionalitate. Iată ce spune în acest sens unul din liderii masoni sionişti David Rockeffeller: “Suntem în pragul unei transformări globale. Trebuie să declanşăm o criză majoră (economică, militară, politică, socială, educativă, religioasă) şi toate naţiunile vor accepta Noua Ordine Mondială.” Mişcarea Sionistă prin lojile masonice infiltrate în toate ţările lumii sub diferite nume şi măşti urmăreşte să aibă controlul total asupra finanţelor lumii. Pentru aceasta creează mari monopoluri particulare (Rotschild, Rockeffeller) care să fie depozitele imenselor bogăţii ale lumii, provoacă crize economice ca să destabilizeze statele lumii sustrăgând banii depuşi acolo, acumulează mari capitaluri private care au fost sustrase din circuitul bancar al statelor silind astfel aceste state să ia bani de la Banca Mondială, F.M.I. (instituţii create, organizate şi coordonate de mişcarea Sionistă) sub formă de credit şi să accepte condiţii aberante care duc statele respective la haos. Creditele impuse de F.M.I. împovărează statele cu procente imense care le transformă în sclavi fără voinţă.
       Nu întâmplător, pe clădirea FMI este aşezat simbolul satanic, 666! Acest aspect demonstrează o dată în plus că planurile satanice inspiră şi susţin activitatea FMI.
       Pentru a se îmbogăţi membrii mişcării Sioniste acţionează după principiul hegelian (teză, antiteză şi sinteză):
1. creează conflicte şi chiar războaie (războiul de secesiune din America, primul război mondial, al doilea război mondial, războiul din Vietnam, războiul din Golful Persic, războiul din Iugoslavia) în care creştinii (goimii sau “dobitoacele creştine” cum îi numesc membrii mişcării Sioniste pe creştini) luptă unii contra altora, generând suferinţă, foamete, sărăcie, mizerie, boli, moarte, haos;
2. nu apar la vedere ca autori ai conflictului respectiv;
3. băncile sioniste susţin cu bani toate părţile beligerante pentru ca apoi să ceară dobânzi imense celor care au fost împrumutaţi, îmbogăţindu-i astfel pe membrii mişcării Sioniste;
4. apar apoi ca o instanţă împăciuitoare, care doreşte terminarea conflictului;
5. în urma haosului astfel format de ei din umbră, impun condiţii statelor care au participat la respectivul conflict, emit pretenţii asupra unor teritorii ale statelor respective (în ce priveşte România vezi “Ultimatumul ruşilor” şi Dictatul de la Viena).
       Un exemplu în această privinţă este războiul de secesiune american 1861-1865. Înainte de război, agenţii familiei sioniste Rotschild au dus o mare propagandă “pentru uniune” în statele din Nord. În acelaşi timp, alţi agenţi ai aceleiaşi familii sioniste Rotschild duceau o campanie “contra uniunii” în statele din Sud. La izbucnirea războiului, Banca Rotschild din Londra a finanţat războiul în statele din Nord, Banca Rotschild din Paris a finanţat statele din Sud. În final, singurii care au câştigat foarte mulţi bani de pe urma împrumuturilor şi “războiul” au fost numai membrii familiei Sioniste Rotschild.
       Un alt exemplu este al doilea război mondial, care a fost realizat de mişcarea Sionistă şi care l-a susţinut cu bani ai Băncilor Sioniste din Elveţia pe Hitler, preferând să sacrifice reprezentanţi ai poporului evreu pentru ca apoi, după război, să ceară pământul pe care se află acum Israelul şi daune imense care i-au îmbogăţit pe membrii mişcării Sioniste. Al doilea război mondial a fost o înscenare odioasă a mişcării Sioniste care s-a folosit de caracterul paranoic al lui Hitler manipulându-l fără ca acesta să-şi dea seama.
       Al doilea război mondial demonstrează că liderii mişcării Sioniste acţionează fără scrupule omorând oamenii poporului din care provin.

       SOCIAL – DEMOGRAFIC. Francmasoneria mondială generează haos finanţând, susţinând şi răspândind: drogurile, alcoolul, tutunul, pornografia, prostituţia, homosexualitatea, desfrâul, viruşi mortali (SIDA, Ebola), violenţa, crimele, terorismul, conflictele interetnice.
       O carte publicată în S.U.A. de eminentul savant dr. Horowitz “Emerging Viruses” demonstrează faptul că virusul SIDA a fost fabricat intenţionat în laboratoarele americane, începând cu experimentele asupra viruşilor de cancer spre sfârşitul anilor ’60. Analizând documentele “declasificate” şi contractele semnate de National Cancer Institute, dr. Horowitz este profund convins că SIDA a fost răspândită în mod intenţionat prin vaccinurile contra poliomielitei şi hepatitei. Această carte incriminează cele mai mari instituţii medicale americane şi pe cei mai mari cercetători care au fost manipulaţi pentru a crea agenţi biologici capabili să distrugă sistemul imunitar în contul NCI şi a Ministerului de apărare la sfârşitul anilor ’60. Pretenţiile conform cărora aceşti viruşi creaţi în laborator ar fi evoluat în mod natural şi ar fi trecut apoi de la maimuţă la om apare ca o manipulare grosolană în lumina informaţiilor copleşitoare reunite în această carte extraordinară. Cartea demonstrează rolul important jucat de anumiţi lideri politici (şi francmasoni în acelaşi timp): dr. Henry Kissinger, consilier pentru securitatea naţională; Frank Carlucci şi Joseph Califano, secretari la Departamentul de Sănătate, de Educaţie şi protecţie socială; preşedinţii Richard Nixon şi Gerald Ford; Nelson şi Laurence Rockfeller; personalităţi din lumea economică şi membri ai mişcării Sioniste. Dr. Horowitz demonstrează că virusul SIDA a apărut subit şi simultan în timpul campaniilor de vaccinare în cadrul unor populaţii bine determinate, în zone geografice şi culturale atât de diferite precum SUA (vaccinările contra hepatitei la homosexuali) şi Zair sau Haiti (campania contra variolei).
       În România s-a constatat acelaşi fenomen şi anume harta cu copiii care au fost infectaţi cu SIDA se suprapune exact peste harta vaccinării copiilor împotriva hepatitei de tip B! Trebuie precizat faptul că România este pe primul loc în lume în ceea ce priveşte numărul de copii bolnavi de SIDA! De asemeni s-a constatat că vaccinul împotriva hepatitei B care a fost refuzat de Ministerul Sănătăţii din Franţa (pe motiv că nu sunt bani pentru campania de vaccinare) a fost acceptat de fostul ministru al sănătăţii I. Mincu şi campania de vaccinare din România a fost sponsorizată de organizaţia masonică Rotary Club. Din cercetările făcute până acum reiese că toţi copiii din România au fost infestaţi cu aceeaşi tulpină de virus HIV! Acest lucru demonstrează că a fost o sursă unică de virus HIV pentru toţi copii infestaţi din toată ţara. Datorită faptului că virusul HIV se modifică şi devine specific persoanei infestate rezultă că este imposibil ca aceşti copii să fi fost infestaţi datorită neglijenţei personalului medical prin nesterilizarea corespunzătoare a seringilor care ar fi transmis virusul HIV de la diferite persoane la copii. Acest lucru demonstrează că copiii din România au fost infestaţi în mod voit în timpul campaniei de vaccinări sponsorizate şi susţinute de masoni.
       Activitatea Mafiei este ghidată şi controlată tot de francmasoni. De asemenea, tot ei manipulează mass-media (presa, radio, televiziunea), generând printr-un anumit gen de reclame, publicitate, articole şi emisiuni diabolic concepute, dezinformarea şi manipularea marilor mase de oameni.
       Prin sisteme de tip Mind Control (controlul minţii) se induc în minţile oamenilor idei eronate, psihoze, obsesii, devieri psihice, amplificându-se astfel numărul celor care comit fapte antisociale, crime sau se sinucid. La ora actuală în Suedia, spre exemplu, au fost descoperite cipuri electromagnetice de tip Mind Control (care au rol de interfaţă între un calculator central şi creierul uman generând astfel anumite stări şi gânduri negative celor care le au în corpul lor) la mii de oameni. Acestor oameni li s-au introdus respectivele cipuri când erau în stare inconştientă (în spitale, în puşcării) din ordinul Guvernului Suedez manipulat de membrii mişcării Sioniste internaţionale.
       La ora actuală se realizează de către aceeaşi mişcare Sionistă o diabolică monitorizare a oamenilor acestei planete prin CIP-uri introduse în buletine, paşapoarte şi cărţi de credit.

       POLITIC. Francmasoneria urmăreşte să conducă oamenii acestei planete manipulând guvernele tuturor ţărilor lumii şi toate partidele politice. De asemenea, tot ei sunt autorii unor sisteme unice şi absolute de control mondial (ONU, UNESCO, Uniunea Europeană, NATO, FMI, Banca Mondială) prin care impun condiţii aberante popoarelor lumii pentru a crea haosul ce va duce la aşa-zisa Nouă Ordine Mondială (de exemplu României i s-a impus să legifereze homosexualitatea pentru a intra în Uniunea Europeană!). Deşi francmasonii susţin că nu se amestecă în politică există nenumărate dovezi că ei manipulează guvernele tuturor ţărilor lumii.
       De-a lungul istoriei mişcarea masonică Sionistă a urmărit să instaureze şi să răstoarne sisteme politice cum a fost de exemplu Comunismul. Datorită faptului că membrii mişcării Sioniste au acţionat din umbră folosindu-se de caracterul paranoic al lui Ceauşescu şi, în acelaşi timp, de ignoranţa, laşitatea şi inerţia unor români în momentul în care comunismul, în frunte cu Ceauşescu au picat, marea majoritate a românilor au fost păcăliţi că au scăpat de suferinţă, ei neputând să-şi dea seama că, de fapt, atât timp cât mişcarea masonică Sionistă va continua să acţioneze în România şi, în general, pe întreaga planetă, vor avea de suferit chiar dacă, aparent, vor vota un aşa-zis guvern democrat. Deocamdată, datorită ignoranţei şi lipsei de curaj, oamenii nu realizează faptul că trebuie să-i depisteze şi să-i demaşte prin toate mijloacele pe membrii mişcării Sioniste care sunt de fapt adevăraţii vinovaţi pentru toate crimele şi fărădelegile realizate împotriva umanităţii. Atât timp cât nu este înlăturată cauza, efectele negative vor continua să existe chiar dacă, aparent, ele se vor manifesta sub altă formă. Deci nu are rost să ne mai “îmbătăm cu apă rece” considerând că dacă vine alt partid politic la putere viaţa noastră va fi mai bună, atât timp cât guvernanţii şi cei care sunt guvernaţi nu au luciditatea şi tăria morală de a demasca şi de a se opune acţiunilor extrem de perverse şi diabolice ale francmasoneriei şi mişcării Sioniste.

       MILITAR. În ziarul Cronica Română din 14.02.1997 notează: “Masonii români afirmă că au intrat în lojile masonice ale bazelor NATO, încă din 1993!”
       Blocul NATO este format din două structuri masonice: una militară şi alta politică, coordonate de Marea Lojă supremă din New York, B’NAI B’RITH, formată numai din membrii Sionişti.
       Baza militară din Frankfurt găzduieşte “filiala europeană” a lojei Sioniste B’NAI B’RITH. Emisari ai acestei filiare europene au fost trimişi în România pentru acţiuni ostile poporului român în perioada 1990-1991 şi acestora li s-a pus la dispoziţie pentru întâlnirile lor oculte secrete tocmai Cercul Militar Naţional! Oare de ce autorităţile române au făcut acest lucru?
       Din punct de vedere militar mişcarea Sionistă internaţională acţionează în special prin războiul economic, psihologic şi prin arme biologice. Toată mascarada cu blocul NATO este realizată pentru a distruge capacitatea naţională de apărare a ţărilor care aderă la acest bloc militar, pentru a folosi oameni şi echipament militar (cumpărat cu eforturi financiare imense de ţările respective) în interesul mişcării Sioniste internaţionale şi străine intereselor popoarelor care fac sacrificii imense pentru a trimite soldaţi şi echipament militar în acele zone.
       La ora actuală nu se mai pune problema unei agresiuni militare cu armament clasic sau nuclear deoarece acum se acţionează printr-un război economic şi psihologic. Este aberant să ne mai păcălim că integrarea în blocul NATO ar asigura o protecţie militară în cazul unei agresiuni cu arme clasice sau nucleare pentru simplul motiv că cei care au declanşat până acum războaiele clasice (mişcarea Sionistă internaţională) nu mai acţionează în acest fel şi folosesc povestea cu blocul NATO pentru a impune condiţii economice aberante ţărilor pe care vor să le subjuge în acest fel.
       Membrii mişcării Sioniste cunosc faptul că în următorii ani după realizarea unei armate unice în cadrul Uniunii Europene, blocul NATO nu va mai avea nici un rol în Europa. Blocul NATO va deveni atunci o poliţie intercontinentală şi un organ de represiune internaţional. În aceste condiţii ne întrebăm de ce politicienii români mizează atât de mult pe NATO, acceptând condiţiile aberante care se impun României (integrarea în NATO costă România peste 24 miliarde de dolari (bugetul României pe 5-6 ani), iar acţiunile militare pe care România va fi obligată să le întreprindă în alte ţări în scopuri străine intereselor poporului român, vor costa sute şi sute de milioane de dolari).

       JUSTIŢIE. În cadrul justiţiei francmasoneria a urmărit să coopteze avocaţi, judecători, procurori în lojele masonice, iar în cadrul Ministerului de Justiţie a urmărit să infiltreze cât mai mulţi francmasoni pentru a genera haosul care există la ora actuală. Astfel, nu întâmplător, judecătorii au sute de dosare de rezolvat, procesele se întind pe ani de zile datorită birocraţiei judiciare, dreptul juridic este utilizat în mod intenţionat echivoc, legile, prin modul în care sunt formulate, permit interpretarea lor în funcţie de anumite interese etc.

       ÎNVĂŢĂMÂNT. La ora actuală în Statele Unite învăţământul a fost atât de eficient degradat de mişcarea Sionistă, încât la aproape toate concursurile internaţionale studenţii şi elevii americani se califică pe ultimile locuri. Violenţa în clase a atins culmi greu de imaginat. Profesorii sunt bătuţi de elevii nemulţumiţi, utilizarea stupefiantelor este în floare, iar profesorii beau alcool şi fumează cot la cot cu elevii. În Franţa elevii din clasele mici ştiu să scrie numai pe calculator, urmărindu-se să se formeze generaţii de tineri care să nu mai ştie să facă calcule (să nu cunoască tabla înmulţirii), să nu mai ştie să scrie. La ora actuală în România se constată o degradare din ce în ce mai evidentă a învăţământului, elevii beau alcool şi fumează împreună cu profesorii, se droghează (după unele statistici 50% din elevi în anumite şcoli şi licee folosesc stupefiante), au loc bătăi violente care nu pot fi oprite de profesori pentru că le este frică de “mafia” liceană, tinerii sunt preocupaţi în special de muzica satanică metalic-rock, aderă la grupări satanice care fac magie neagră şi apar din ce în ce mai multe cazuri de sinucideri în rândul elevilor care participă din inconştienţă la ritualuri satanice.
       Ne întrebăm oare de ce poliţia şi organele abilitate ale statului (care sunt controlate de francmasonerie) nu iau măsuri pentru a opri răspândirea drogurilor şi depistarea reţelelor de tip mafiot din licee? Ne întrebăm oare de ce mass-media (care este controlată de francmasonerie) nu realizează o campanie concentrată de prezentare a pericolelor majore pe care le reprezintă drogurile, reţelele de tip mafiot din licee şi grupările sataniste în rândul tinerilor din şcoli şi licee?
       În luna mai 1997 un grup de tineri satanişti a plecat din Suceava la Neptun cu trenul şi în timpul călătoriei au devastat vagoane întregi dându-i jos din tren pe călătorii care au îndrăznit să le atragă atenţia că nu este bine ce fac. Pe parcursul a 15 ore cât a durat călătoria din Suceava până la Neptun poliţia C.F.R. şi nici alte forţe de poliţie specializate nu au intervenit pentru a aresta pe cei care au devastat trenul respectiv! O dată ajunşi la Neptun, acelaşi grup de tineri satanişti au făcut ritualuri de magie neagră într-un hotel al staţiunii respective şi au organizat un concurs satanic: “Cine devastează mai repede o cameră de hotel”! În urma acestei acţiuni demente un întreg hotel a fost distrus (geamuri smulse, uşi distruse, pereţi deterioraţi, mochete sfâşiate, mobilier distrus, ars şi aruncat pe geam, etc.). Nici în această situaţie poliţia nu a intervenit pentru a opri aceste manifestări demente şi nici nu a luat măsuri pentru a-i prinde şi ancheta pe cei care au procedat în felul acesta. Răspunsul poliţiei a fost că nu a putut interveni în cazul respectiv pentru că tinerii satanişti erau prea violenţi! Este hilar argumentul adus de poliţie dar în acelaşi timp este şi extrem de îngrijorător. Atitudinea poliţiei cât şi a mass-mediei în acest caz demonstrează o dată în plus că atât poliţia cât şi mass-media sunt controlate de francmasonerie care urmăreşte să încurajeze şi să susţină astfel de acţiuni satanice.
       În Marea Britanie, ţară în care există peste 8500 de loji masonice, însumând peste 350000 de membri (mulţi dintre ei sunt infiltraţi în guvern, poliţie, servicii secrete) a fost publicată o carte (cu concursul francmasoneriei) ce a stârnit imediat controverse fără precedent în rândul oamenilor, relatează cotidianul Daily Mail. Este vorba despre un aşa-zis manual de “sexologie” care se ocupă strict de domeniu homosexualilor şi lesbienelor, manual destinat şcolarilor de peste 5 ani! Şi mai şocant este faptul că acest manual destinat şcolarilor între 5 şi 16 ani este prevăzut şi cu imagini edificatoare, pentru mai buna înţelegere a ceea ce reprezintă fenomenul de homosexualitate!
       În Statele Unite, de asemenea, copiii din clasa I au în manuale imagini şi informaţii despre homosexuali, fiind obişnuiţi cu ideea că este absolut firesc să ai doi tătici sau două mămici!
       Datorită faptului că guvernele Statelor Unite şi ale Marii Britanii sunt în totalitate controlate de mişcarea Sionistă, datorită faptului că Uniunea Europeană este un produs al aceleiaşi mişcări Sioniste şi datorită faptului că una din condiţiile acceptării României în Uniunea Europeană este să se legifereze homosexualitatea la noi în ţară, este evident că această organizaţie ocultă, satanică, care este mişcarea Sionistă promovează într-un mod diabolic homosexualitatea şi urmăreşte să realizeze şi în învăţământul din România ceea ce se petrece la ora actuală în Statele Unite, Anglia, Franţa şi alte ţări ale lumii.
       Ne întrebăm până când vor mai dormi românii şi vor mai accepta acţiunile satanice de distrugere a acestui popor? Vor oare românii să-şi vadă copii învăţând despre homosexualitate şi să-i vadă cum devin homosexuali? Oare când se vor trezi oamenii acestei ţări şi vor lua atitudine împotriva francmasoneriei şi mişcării sioniste?

       CULTURAL – ARTISTIC. Francmasoneria internaţională urmăreşte prin orice mijloace distrugerea tradiţiilor cultural-naţionale şi a identităţii naţionale de neam. Modifică tradiţia poporului respectiv şi ierarhia valorilor.
       Finanţează, promovează şi susţine muzica, pictura, sculptura satanică, generând astfel în oameni rezonanţe malefice, demoniace. Mişcarea Sionistă prin reprezentanţii săi masoni măsluieşte istoria şi dovezile lingvistice, îndoctrinează tineretul în spirit satanic, folosind pentru aceasta în special muzica satanică de tip metalic rock.

       RELIGIA. Francmasonii generează conflicte între diferite religii, susţin financiar diferite secte religioase. Se infiltrează în religia creştină pentru coruperea preoţilor, îi trimit la studii în străinătate pe banii francmasoneriei, îi cooptează în francmasonerie determinând astfel tăcerea totală (explicabilă doar în felul acesta) a Bisericii Ortodoxe faţă de acţiunile criminale ale mişcării sioniste şi ale francmasoneriei. În ziarul Evenimentul zilei din 1.07.1997 se afirmă: “O carte împotriva francmasoneriei declanşează un scandal de proporţii la Cluj. Autorul cărţii “Strategia diabolică a forţelor oculte pentru instaurarea Noii ordini mondiale” se numeşte Nicolae Trofin, are 27 de ani şi este proaspăt absolvent, cu nota 10, al Facultăţii de Teologie din Cluj. Această carte a declanşat un adevărat scandal, încă înainte de lansarea oficială a cărţii. Nicolae Trofin a declarat că este prima lucrare de acest gen publicată de un reprezentant al Bisericii Ortodoxe, după lucrarea mitropolitului Ardealului Nicolae Bălan din anul 1937. Nicolae Trofin afirmă că din cauza acestei cărţi a fost bătut în luna octombrie 1996 în plină stradă şi că înainte cu trei săptămâni de lansarea cărţii a fost convocat la sediul SRI Cluj, unde a fost ameninţat şi i s-a spus că în Germania ar fi fost arestat pentru atitudine revizionistă şi antisemită. “Am fost anchetat de mai multe ori dar am refuzat să dau o declaraţie. Apoi am fost la Arhiepiscopul Bartolomeu Anania care mi-a spus: «Da’ cine eşti tu să scrii aşa ceva? Cine te crezi? Te crezi scriitor? »”. Nicolae Trofin consideră că Bartolomeu Anania merge pe linia francmasonică, în predicile lui fiind lesne intuit acest lucru.
       Ne întrebăm retoric din ce cauză oare din anul 1937 şi până în 1997, timp de 40 de ani, preoţii (în special din România) nu au luat atitudine împotriva francmasoneriei aşa cum au făcut preoţii greci de pe Muntele Athos care au mobilizat mase întrebi de oameni şi au făcut mitinguri împotriva mişcării Sioniste şi a francmasoneriei?

SOLUŢII PENTRU CONTRACARAREA ACŢIUNILOR MALEFICE ALE FRANCMASONERIEI

       Pentru a învinge răul trebuie să ştim că binele este absenţa răului iar răul este absenţa binelui deci ideea de bază pentru contracararea acţiunilor diabolice ale francmasoneriei este aceea a înlocuirii răului cu binele, sau altfel spus, a răului cultivat de ei cu binele în care noi ne ancorăm cu fermitate.
       Astfel:
       – viclenei lor dezinformări prin presă îi vom răspunde prin urmărirea cu inteligenţă, luciditate şi atenţie a informaţiilor din presă pentru a putea delimita falsul de adevăr. Astfel să ne punem mereu întrebarea “Qui prodest?” – urmărind apoi să vedem faţa ascunsă a lucrurilor intuind perfida manipulare care se realizează la ora actuală prin mass-media. Vizionând programele de televiziune, să o facem în mod conştient, lucid, urmărind să identificăm elementele manipulării.
       – declanşării şi amplificării conflictelor între ortodoxie şi catolicism îi vom opune o înţelegere profundă a adevărurilor sacre revelate de Iisus care ne ajută să trecem peste această falsă dihotomie apelând la ceea ce ne uneşte – iubirea creştinească a aproapelui.
       – impunerii unor programe aberante de învăţământ i se va opune protestul ferm al profesorilor şi cadrelor didactice împotriva acestor măsuri anti-educative.
       – decimării populaţiei prin boli create în laborator i se va răspunde prin menţinerea cu fermitate şi voinţă a stării de sănătate în mod profilactic prin măsuri dietetice adecvate şi regim de viaţă ordonat.
       – laşitatea, orgoliul, avariţia, setea de putere pot fi înlăturate prin transformarea lăuntrică a tuturor oamenilor în sensul structurării unor personalităţi ancorate în valorile spirituale.
       – satanismului cultivat prin aşa-zisă muzică metalic-rock şi prin ritualuri satanice i se vor răspunde prin cultivarea credinţei în Dumnezeu, prin rugăciuni colective (vezi apariţiile Fecioarei Maria de la Fatima şi Metjugorge). Tineretul trebuie reorientat către muzica clasică şi modernă, armonioasă şi elevată. Trebuie să li se ofere cu răbdare tinerilor informaţia şi cunoaşterea necesară pentru a vedea faţa adevărată a mişcărilor metalic-rock şi sataniste.
       Francmasonii au o iniţiere secretă ce le permite să-şi dezvolte o voinţă dizarmonioasă, malefică, ei dispunând de puternice mijloace în plan material şi social pentru a subjuga voinţa celorlalţi oameni. Sufletele lor sunt întunecate de orgoliu, egoism, ambiţii deşarte, dorinţa de a parveni, de setea de putere cu orice preţ, de dorinţa de a acumula bani şi putere politică, de a-i înrobi pe ceilalţi, etc. Ei pot fi înfrânţi doar de fiinţe cu credinţă în Dumnezeu, care rezonează mai mereu cu binele şi adevărul, care sunt la unison cu voinţa divină.
       De aceea orice om lucid şi credincios ar trebui să se mobilizeze cu toată forţa ca să rezoneze numai cu binele (să gândească, să vorbească, să acţioneze preponderent benefic), să se roage cât mai des la Dumnezeu, să evolueze spiritual şi dacă are forţa necesară să practice anumite căi spirituale autentice (ceea ce l-ar ajuta considerabil să devină o fiinţă benefică excepţională).
       Francmasonii se tem de unitatea planetară benefică. Ei se tem de unitatea oricărui popor, a oricărei naţiuni, urmărind dezbinarea tuturor naţiunilor pentru a le putea înrobi.
       Toţi românii trebuie să fim uniţi în bine pentru ca în felul acesta francmasonii să nu ne mai poată dezbina.
       Adevăraţii români ar trebui să desconspire acţiunile de tip masonic, să scrie articole şi cărţi despre aceste acţiuni malefice, să organizeze mitinguri de protest împotriva francmasoneriei, să strângă semnături de la oameni pentru scoaterea în afara legii a acestei organizaţii satanice internaţionale.
       Francmasonii urmăresc să-i dezbine pe oameni şi tocmai de aceea, noi românii trebuie să fim uniţi şi cu toţii la unison să luăm atitudine împotriva francmasoneriei.
       Francmasoneria urmăreşte distrugerea unităţii naţionale româneşti, tocmai de aceea trebuie să menţinem cu fervoare şi curaj patrimoniul culturii şi limbii naţionale.
       Francmasoneria urmăreşte să realizeze conflicte interetnice, iar noi românii pentru a contracara această tendinţă a francmasoneriei trebuie să avem sentimente de bunăvoinţă, iubire faţă de toţi oamenii alături de care trăim în acest teritoriu.
       Acţiunile malefice ale francmasoneriei sunt posibile datorită ignoranţei şi necunoaşterii. Din această cauză trebuie să fim cât mai informaţi, să cunoaştem cât mai mult, să avem discernământ şi să-i ajutăm şi pe ceilalţi să înţeleagă şi să cunoască. Din această cauză este bine ca aceste informaţii să fie date la cât mai mulţi oameni.
       Francmasonii îşi acoperă faptele mârşave prin jurăminte de păstrare a secretului, prin ameninţări la adresa celor care vor să-i demaşte, demonstrând astfel că le este teamă că opinia publică ar putea să afle adevărul despre ei. Tocmai de aceea, noi, românii, trebuie să urmărim permanent să-i demascăm, să dezvăluim planurile criminale ale francmasoneriei.
       ROMÂNI, ACŢIONAŢI, PENTRU CĂ ÎNCĂ MAI ESTE TIMP SĂ NE SALVĂM!
       Fiecare îşi spune “Ce pot eu să fac? pentru că sunt mic, slab şi singur.” În realitate însă suntem mulţi şi puternici. Forţa noastră stă în unitatea noastră! În această privinţă Iisus a spus: “Unde se adună doi oameni în numele Meu, acolo sunt şi Eu.”
       Trebuie doar să devenim conştienţi de forţa noastră şi să acţionăm!
       Iisus a spus: “Cine are credinţă cât un bob de muştar va muta şi munţii din loc!”

 

Film documentar:

THE LIGHTBRINGERS: The Emissaries of Jahbulon (History of Freemasonry)

21 comentarii »

  1. Informatia este foarte importanta. Putina lume cunoaste. Ar trebui porpagat site/ul

    Comentariu prin tudor — noiembrie 21, 2011 @ 10:46 am | Răspunde

    • Da, informatiile sunt foarte importante in ziua de azi, iar din ce in ce mai multi oameni reusesc sa afle adevarul, mai ales datorita internetului. Daca doriti si dvs sa contibuiti la promovarea acestor informatii, noi va multumim!

      Comentariu prin deconspirareafrancmasoneriei — noiembrie 23, 2011 @ 2:53 pm | Răspunde

    • ai foarte multa dreptate si toti cei care gandesc asa. asta este scopul lor. eu citesc o carte: radu cinamar viitor cu cap de mort in culisele puterii in care se specifica asa ceva. iarasi in matrix se specifica din nou. ar trebui sa ne unim si sa nu ne mai certam intre noi.

      Comentariu prin Andrei — septembrie 17, 2013 @ 4:24 pm | Răspunde

  2. Articol f. bine documentat. Felicitari celui care l-a scris. Publicati cat mai multe date despre masonerie. In cartea de istorie si noile dictionare ar fi bine a se lamuri existenta acestei organizatii.

    Comentariu prin grigorescu georgeta — februarie 24, 2012 @ 9:58 pm | Răspunde

  3. Cei care au scris articolul să iniţieze un referendum pentru scoaterea în afara legii a francmasoneriei. Nu numai pe internet ci şi în pieţe, fabrici, spitale, facultăţi etc să se adune semnături. De undeva trebuie început.

    Comentariu prin E. Moldovan — aprilie 6, 2012 @ 6:46 pm | Răspunde

  4. adevarat ca trebuie publicat cat mai multe informatii despre aceasta organizatie francmasona,despre care multa lume nu stie nimic,dar care se intreaba:de ce nimeni nu face nimic in tara asta ?Trebuie pornit de undeva ,parerea mea este ca trebuie pornit din randul oamenilor de jos,,,asa cum a pornit revolutia din 89.,,,,,iesirea in strada a multimii

    Comentariu prin florentina ionita — octombrie 11, 2012 @ 8:31 pm | Răspunde

    • da, dar multi oameni sunt inca neinformati, nu inteleg in ce lume traiesc si de aceea noi dorim ca in primul rand sa le deschidem ochii oamenilor, sa ii ajutam sa vada adevarul.

      Comentariu prin deconspirareafrancmasoneriei — octombrie 12, 2012 @ 2:09 pm | Răspunde

  5. Multa lume nu stie nimic,insa tu stii ce vor ei defapt.De unde stii tu? De unde nu stiu ca acest articol nu este decat o simpla manipulare? Daca e o oraganizatie secreta,e clar ca nu are nimeni de unde sti ce se intampla si ce vor cu adevarat sa faca.

    Comentariu prin DArie Claudiu Madalin — noiembrie 18, 2012 @ 12:09 pm | Răspunde

    • Multa lume STIE adevarul; lucrurile deja nu mai pot fi ascunse.
      Astfel de informatii circula des; bineinteles ca mass-media corporatista (vanduta) nu va publica aceste informatii. Aceste informatii pot fi gasite pe net sau la persoane care au acces direct la ele.
      Iti recomand sa studiezi in continuare pentru a-ti putea forma o opinie proprie.

      Comentariu prin deconspirareafrancmasoneriei — noiembrie 19, 2012 @ 5:23 pm | Răspunde

  6. Nu multa lume cunoaste aceste lucruri si oamenii nu prea accepta astfel de discutii din lipsa de cunostinta crezand ca sunt prostii si se uita la tine ca la felul zece si cred ca esti prost.Multi sunt atat de limitati in gandire incat lasa totul in seama lui Dumnezeu crezind ca EL le va rezolva pe toate fara implicarea omului.Eu locuiesc intr-o zona in care mandria intuneca mintea omului si nu-l lasa sa vada dincolo de lungul nasului.Mai dureaza o vreme pana cand sa se trezeasca din adormire acest popor.Inca sunt multi care interpreteaza drept Biblia asa cum este scris fara sa compare cu viata de zi de zi,iar apoi povestea cu poporul ales,crestinii rugandu-se pentru ei ,iar ei drept rasplata ii blastama pe crestini in Talmud.Iar o alta ipostaza de a-i indeparta pe oameni de aptitudinea de gandire este sa-i tina ocupati cu servici ,telenovele cu toate prostiile posibile ca sa nu poata fi atenti la ce li se pregateste.

    Comentariu prin terezia — decembrie 5, 2012 @ 3:32 pm | Răspunde

  7. eu nu stiu ce sa cred dar sigur bibilia e schimbata interzice mai mult decat interzice cele zece porunci sau fericiri e mai degraba o carte de istorie, faza ca francomasoni nu ne spun ce fac si mai spun si ca nu cred in Dumnezeu daca ar zice ca cred nu ias pune la indoiala asta pentru mine e o dovada ca francomasoneria nu e ceea ce pare mai ales ca foarte multi lideri ai lumi fac parte si unde sunt francomasoni la conducere oameni o duc greu si ei se scalda in bani ca la noi daca stai sa te uiti la lideri parlamentari de la revolutie in coace iti vei da seama ca cei mai multi sunt francomasoni, faza cu virusul sida e usor de rezolvat trebuie sa cautam cazuri in care exista macar un francomason bolnav de sida daca nu ei au pornit boala si au antidotul ca spuneti cine ar vrea sa fie bolnav mai ales daca stiu adevarul si antidotul

    Comentariu prin alex — ianuarie 13, 2013 @ 5:49 pm | Răspunde

  8. ps nu merge documentarul video nu aveti un link cu el pe alt site unde merge daca nu faceti ceva si reparati

    Comentariu prin alex — ianuarie 13, 2013 @ 5:51 pm | Răspunde

  9. Interesant articolul, dar din pacate un pic pe linga realitate. Autorul sustine ca masonii lucreaza impotriva sentimentului national si al unitatii si promoveaza indepartarea de cultura (si evident progres). Am putea discuta pe tema asta luind citeva exemple de francmasoni romani: Alexandru Ioan Cuza, CA Rosetti, Dimitrie Bolintineanu, Ion C. Bratianu, Mihail Kogalniceanu, Nicolae Titulescu. Daca masoneria e antinationala, cit rau si cit bine au facut acestia Romaniei? Ion Minulescu, Mihail Sadoveanu, Octavian Goga, Vasile Alecsandri. Daca masoneria e impotriva culturii, cum au distrus cultura Romana cei de mai sus? Discutia e lunga. Eu am venit cu niste exemple concrete, spre deosebire de articolul de mai sus, care afirma o gramada de chestii dar fara argumente. E usor sa mergi pe teorii conspirationiste.

    Comentariu prin Stefan — martie 1, 2013 @ 7:38 am | Răspunde

    • Masoneria racoleaza in randurile ei oameni care au o imagine publica pozitiva – artisti, scriitori, laureati ai premiului nobel – (si incearca totodata sa creeze o imagine publica negativa oponentilor ei) insa acestia nu sunt decat masoni de fatada, ei nu sunt decidenti in masonerie. cu alte cuvinte, afara e vopsit gardul, iar inauntru – leopardul.
      Masonii se folosesc de intelectualii naivi sau de personalitati publice ori politice pt a-si realiza (intr-un mod machiavelic) scopurile lor, dupa care, de multe ori, aceste “marionete” sunt abandonate, dejectate (vezi cazurile masonilor Mozart, Cuza, Balcescu, Ceausescu). Aviz amatorilor! Cea mai mare teama a unui mason provine din faptul ca niciodata nu stie cand ii va cadea capul. Alt exemplu, aristocratia rusa a sponsorizat la inceputul sec. XX lojile rusesti care au pornit apoi revolutia bolsevica ce a decimat aristocratia rusa. Penibil spectacol!
      In cazul masonilor romani care au constribuit la construirea statului roman modern, ei au primit “unda verde” pt aceasta atat din vest cat si din est, Romania fiind vazuta ca un stat tampon intre cele doua mari imperii: germanic si rus, deci practic ei au fost folositi pt acest plan, care intr-adevar a fost si nazuinta romanilor din totdeauna.

      Comentariu prin deconspirareafrancmasoneriei — martie 14, 2013 @ 5:23 pm | Răspunde

  10. Totusi trebuie sa fecem ceva ca sa scapam de aceasta lume.

    Comentariu prin Christian Cucu — aprilie 26, 2013 @ 6:36 am | Răspunde

  11. Acest articol este acceptabil,numai ca sant prea multe informatii care se intercaleaza cu realitatea si uneori
    se contrazic.Se stie ca unele forte oculte actioneaza in Romania si in mai tot fostul spatiu comunist,unele
    tari au trecut cu bine prin greutatile intalnite deoarece interesele oculte nu au avut asa mare interes.In schmb in Romania aceste forte au activat de la inceput,daca ar fi sa mergem inapoi m vedea ca inca de pe timpul domnitorului Cuza sa vazut
    influenta sa,cu atat maimult sa extins pana in timpurile noastre cand actioneaza atat de bine mascata iar uneori la vedere.Intodeauna Romania a fost si va fi expusa marilor forte oculte mondiale indiferent de forma lor.Motivul se stie ,numai cei de rea-credinta nu vor sa creada si sa vada.
    Influenta rusa ,maghiara si nu numai,bogatiile solului si a subsolului,iesirea la mare ,Dunarea cu Delta sa si cate va alte sute de motive mai sant,toate acestea fac din tara noastra un obiectiv pentru multi vecini foarte atractiva.Corupti,slugarnicia clasi politice de dupa 1989 au dus si duc in continuare la transformarea aestui popor intrun popor de slugi si de consumatori ai acestei mari Mafii care este u.e.

    Comentariu prin tiras — iulie 9, 2013 @ 10:49 am | Răspunde

  12. ceausescu nu era francmason, daca era ce rost avea sa faca economia puternica, daca scopul francmasonilor era cum se intampla in prezent de a distruge tot si a vinde ieftin? si hitler a luptat impotriva francmasonilor si evreilor, trimitea in lagar toti francmasonii, a fost sprijinit la inceput, dar a redresat econimia germaniei batandu-si moneda proprie, desprinzandu-se din lantul bancar global

    Comentariu prin Skywalker — august 24, 2013 @ 7:57 am | Răspunde

  13. in primul rand felicitari pt site,in al 2-lea rand…ei bine,nu se mai poate face nimic,in sensul ca nimic nu-i mai poate opri pe masoni sa-si duca la bun sfarsit ceea ce si-au propus,ceea ce trebuie sa se intample se va intampla,nu este nimic nou sub soare deoarece biblia ne spune tot,doar trebuie citita,intr-o buna zi cineva mai mare decat ORICINE si ORICE din universul asta va face dreptate!

    Comentariu prin ioan — iulie 23, 2014 @ 9:03 pm | Răspunde

    • Unele persoane care se pretind crestine cad intr-un anumit pesimism, incep sa creada ca nu se mai poate face nimic, ca trebuie asteptata apocalipsa. Sau chiar ii pun in carca lui Dumnezeu toate relele de pe pamant. Gresit! Dumnezeu ne da, dar nu ne baga si in traista, trebuie sa facem si noi ceva. De multe ori Dumnezeu i-a ajutat pe oameni atunci cand acestia au meritat si au implorat ajutorul Lui, cand au dorit sa readuca ordinea dumnezeiasca pe pamant. Sfintii parinti asa ne invata. Dumnezeu poate stopa francmasoneria daca oamenii se trezesc.

      Comentariu prin deconspirareafrancmasoneriei — iulie 26, 2014 @ 3:05 pm | Răspunde

  14. Este vecin cu noi Satan dar este vecin cu noi DUMNEZEU! Sa alegem cu discernamant just si corect, in primul rand:,, ce ne stapaneste?” Un caracter corupt si firav, s-au ne dam seama ca mergand prin mlastina ne scufundam si sa ne smulgem cautand cararea care ne tine si lumina care ne arata pe unde sa mergem.Este francmasoneria o trupa daunatoare, dar asta e compusa din oameni, care-ti rad cu dragoste, strecurand otrava in blidul tau.Concluzia este ca aceasta lume trebuie reconditionata, schimbat ceva in mental ca nimeni nu te duce-n taverna silit, nimeni nu te obliga sa bei alcool, nimeni nu te leaga la ochi sa confunzi o femeie cu un barbat.Ne facem rau singuri la TV la radio, la telefon, pe internet si totul este cernut ca prostii sa creada ce este pe masa, dar uita ca masa are si sertare.Deci cercetati tot ce vi se ofera, si luati ce va este bine.

    Comentariu prin Birsan Vasile — iulie 27, 2014 @ 5:37 pm | Răspunde

  15. importarea ın romania cu drogurile se raspındeşte foarte repede , care sınt legale!!!!…..s a ıntrecut masura ıntr o tara ……neajutorata batjocorita de toti care sınt la putere!!! stam la dispozitia unuia altuia!!!!…. populatia nu cıştiga banii sufucienti pentru alimente şi cu un trai foarte scazut ,se mai intervine şi droguri !!!!!….. cu ambalajele dragute, simpatic colorate şi ieftine ın care cel curios habar nu are ce pot contin ın ele, dupa consumare din magiile efectului, ele nu devin pozitia acea aşteptata,… o distractie relaxanta..ci şi cu totul altceva!! .aşa cum multi habar nu au ce ıi aşteapta!!!….o.. surpriza şocanta!!! devi un bolnav ,nebun,un handicapat un om ın afara societatii !! şi totodata un sclav al acestor droguri! ….de ce ??!! ……. .şi tot ce s a comentat aici este de gındit şi de realizat oameni buni !

    Comentariu prin ceseıntımpacuromanul ?!!... — octombrie 4, 2014 @ 10:59 pm | Răspunde


Feed RSS pentru acest post.

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

The Rubric Theme. Bloguieşte pe WordPress.com.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 121 other followers

%d bloggers like this: