Deconspirarea masoneriei

aprilie 20, 2019

Pionii lui Putin. Masonul Stelian Nistor despre agentul Golovin: „Știam că a fost ofițer KGB“

Filed under: francmasoneria,politica — deconspirareafrancmasoneriei @ 5:08 pm

Masonul Stelian Nistor este Mare Comandor al Ritului Scoțian Antic și Acceptat. A lucrat îndeaproape cu colonelul Golovin. La fel și cu ministrul Lucian Șova, de la Transporturi.

Pentru a-și arăta influența, a mers cu o delegație a masoneriei Greciei la deputatul Florin Iordache, fost ministru al Justiției și inițiatorul Ordonanței 13. Unul dintre discipolii săi, masonul George Ivașcu, a ajuns ministru al Culturii în Guvernul României. George Ivașcu este poreclit de frații masoni „Piticul“.

Mason Stelian Nistor

Masonul Stelian Nistor

Marele Comandor Stelian Nistor a povestit pentru Newsweek România cum i s-au intersectat drumurile cu Golovin. În urmă cu mai mulți ani, acesta din urmă reprezenta interesele economice ale Rusiei în România. Nu își mai aduce aminte în ce an l-a cunoscut.

„A fost un proiect de oportunitate pentru cele două țări. Ei erau prezenți aici. Golovin era reprezentantul statului rus. Avea mandat pe economic, pentru termocentrale și cărbuni. Cred că știu lucrul ăsta și din presă. Cred că era vorba de recuperarea unei creanțe a statului rus din România“, a declarat Stelian Nistor.

„A fost un proiect nereușit”

Ulterior, relația dintre Golovin și Nistor s-a cimentat și cei doi au decis să facă afaceri împreună. Nimic concret, mai zice masonul șef: „Am încercat să facem afaceri, dar nu am lucrat nimic. Nu mai știu cum a început afacerea. Știu că a fost un proiect nereușit. La un moment dat ne interesa… era o fereastră de oportunitate pentru România. Nu vă pot detalia. Golovin era în aceeași fereastră de oportunitate pentru România. Nu mai știu cum a fost. Dar totul a fost în cadrul legal. Sigur că știam că a fost ofițer KGB. Trebuia să fie de undeva“.

Stelian Nistor a lăsat să se înțeleagă că serviciile de informații românești au fost tot timpul la curent cu relația dintre el și Golovin: „Știu că a fost un proiect nereușit. Repet, a fost o încercare care nu s-a mai făcut. Avea o fabrică de autobuze. De ceva la modul ăsta. Nu e nimic subversiv în toate acestea. Autoritățile competente nu le află și ele odată cu noi? Ele sunt de când s-a petrecut“.

Întrebat cum a ajuns George Ivașcu la Cultură, Stelian Nistor a încercat să fie protector: „Domnul Ivașcu nu are nicio legătură cu rușii. E un om care e în cultură. Nu înseamnă că suntem foarte apropiați. Este directorul celui mai performant proiect cultural, Teatrul Metropolis. Cunoaște sistemul cultural și este recunosct ca atare. E un om de succes. E recunoscut ca atare de sistemul cultural. Nu e vărul meu din Fălticeni“.

Cât despre ministrul Lucian Șova, Stelian Nistor a negat vehement orice legătură actuală: „Cu Șova nu am vorbit de nouă – zece ani. Nu am vorbit, nu ne-am văzut“.

Reclame

Liviu Dragnea, membru al lojei masonice Nostradamus din Alexandria

Filed under: francmasoneria,politica — deconspirareafrancmasoneriei @ 4:53 pm

Liviu Dragnea a intrat în 2003 într-o loja masonica din Alexandria, numita Nostradamus, au declarat pentru G4Media.ro surse din PSD. Dragnea a trecut rapid de la initiere la gradul de maestru, obtinut în 2004, au mai declarat pentru G4Media.ro sursele citate. Dragnea i-a atacat dur pe masoni în doua rânduri în acest an, spunând ca, alaturi de ”securisti”, stau la baza crearii partidului Pro România.

Liviu Dragnea nu a raspuns la mesajele G4Media.ro pentru a-si spune punctul de vedere.

liviu dragnea masonerie

liviu dragnea mason

Presedintele PSD si-ar fi platit cotizatia de membru în loja masonica Nostradamus inclusiv în anii 2016 si 2017, potrivit surselor G4Media.ro.
Liviu Dragnea nu a mentionat niciodata în declaratiile sale de interese apartenenta la o loja masonica, dupa cum arata documentele depuse de acesta de-a lungul timpului în calitate de presedinte al CJ Teleorman, ministru al Dezvoltarii sau deputat.

Liviu Dragnea a criticat pentru prima oara masonii într-un discurs tinut pe 2 martie la Caras Severin, când a spus despre partidul Pro România, înfiintat de Victor Ponta, ca ”noi nu ne-am ocupat de ei, dar începând de astazi o sa ne ocupam si de ei, în sensul ca o sa vorbim despre acest lucru. Vor adevarul? O sa vorbim despre câti masoni sunt în acel partid, câti securisti sunt în acel partid, ce afaceri se învârt cu acel partid, care e legatura lor cu serviciile secrete. Trebuie sa începem sa spunem adevarul despre toti, despre vedetele care se urca pe niste liste, despre fosti prim-ministri care sunt cu plus si cu minus. Românii vor sa stie adevarul”.

Pe 10 martie, într-un nou discurs de campanie electorala, tinut la Calarasi, Dragnea a reluat atacul la masoni si securisti, pe care i-a acuzat ca stau la baza partidului format de Ponta. „Pro România nu este un partid de stânga, niciodata securistii nu au fost si nu vor fi de stânga, Niciodata, pentru ca n-au cum. Este un partid construit într-un laborator, construit pe jaf, pe furt, pe jaf politic. Ce-au facut ei de când s-au înfiintat? Doar sa fure de la noi oameni si sa mearga prin judete pe la primari sa cerseasca: dati-ne si noua niste oameni, dati-ne si noua niste voturi. Acesta nu este un partid politic de stânga, care pe lânga aceste obiective are si obiectivul principal sa dea cu noroi în partidul care i-a facut oameni. Si nu am de ce sa nu o spun: acolo este plin de securisti si de masoni. Nu ca n-ar fi buni, dar e bine sa stim. Si nu vorbesc pe gura camasii, anuntam si nume cât de curând”, a spus Dragnea, citat de Agerpres.

Foto: InquamPhotos / Bogdan Danescu

Sursa: https://www.g4media.ro/surse-liviu-dragnea-membru-al-lojei-masonice-nostradamus-din-alexandria-liderul-psd-i-a-atacat-in-doua-randuri-pe-masoni.html

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.