Deconspirarea masoneriei

Reptilienii

        Reptilienii sunt niste fiinte de origine extraterestra, aflate foarte jos pe scara evolutiei, care se afla si pe planeta noastra de mii de ani. Ei sunt descrisi ca fiind monstruosi, uneori avand solzi în loc de piele si avand un aspect de reptile, serpi, balauri, dragoni. Reptilienii încearca sa traiasca ca paraziti, în simbioza cu fiintele umane. Nu sunt capabili sa aiba sentimente, de aceea ei se hranesc cu cele umane, însa cu cele inferioare (frica, manie, ura, suferinta, durere).
Exista si alte fiinte care provin din alte locuri ale Universului si care au luat contact cu planeta noastra, cum ar fi cei numiti „Marii Blonzi”, care sunt foarte evoluati spiritual, puri, frumosi si a caror natura esentiala este iubirea si întelepciunea. Traditiile spirituale vorbesc despre aceste doua tipuri de fiinte ca fiind demoni, respectiv ingeri.
         Francmasonii care au contact si sunt sustinuti de Reptilieni, încearca sa creeze si sa mentina pe aceasta planeta o stare de mizerie, ignoranta si suferinta, pentru a crea mediul propice de dezvoltare al acestor fiinte, care în schimb le ofera francmasonilor putere efemera în aceasta lume. Majoritatea razboaielor sunt provocate si întretinute de francmasoni pentru a crea un climat prielnic reptilienilor. Francmasonii considera campurile de lupta ca fiind altare de sacrificiu pentru demonii lor. Campurile de razboi, pline de durere si sange, sunt „hrana” preferata a acestor entitati.
Acesti reptilieni-demoni traiesc de obicei într-o dimensiune paralela lumii noastre fizice, dar exista si unii care traiesc chiar printre noi, pe aceasta planeta, avand forme umane. Pentru a-si putea mentine forma fizica umana, ei au nevoie sa consume sange uman. Insa în ultimii ani, datorita cresterii frecventei de vibratie a planetei noastre, reptilienilor le este tot mai dificil sa-si mentina forma fizica, umana. Asa se face ca au aparut celebrele schimbari de forma (shift-shape) în care, în unele momente, unii „oameni” se transforma partial sau total în creaturi hidoase. In anii ce vor urma, vom asista tot mai mult la astfel de schimbari de forma. Reptilienii sunt constienti de faptul ca nu îsi vor mai putea pastra forma umana si de aceea, prin supusii lor francmasoni încearca sa pregateasca terenul, obisnuindu-i pe oameni cu acest lucru (vezi emisiunile Discovery despre extraterestri). Ei încearca acum sa faca public faptul ca exista de mii de ani pe planeta noastra si ca s-au implicat în mersul istoriei, ceea ce este adevarat, însa vrand sa ne pacaleasca ca s-ar fi implicat într-un sens benefic, explicand aceasta prin diverse sofisme. Practic, ei vor sa faca o substituire cu rasa Marilor Blonzi, care si ei au intervenit de multe ori, însa chiar pentru a ajuta omenirea în momentele cruciale. Marii Blonzi pot interveni pentru a-i ajuta pe oameni, însa numai daca oamenii vor cu adevarat si le cer aceasta; ei nu intervin niciodata fortat, pentru a nu viola liberul arbitru al oamenilor care le-a fost daruit de însusi Dumnezeu.

33 comentarii »

  1. Basmele populare romanesti sunt mai aproape de adevar decat ceea ce spun politicienii nostri.

    Comentariu de andcosCostel — Ianuarie 26, 2012 @ 8:17 pm | Răspunde

  2. Este foarte adevarat si credibil articolul dar trebuie sa constientizam faptul ca reptilienii impreuna cu masonii trebuie sa disapara de pe acest pamant doar daca noi oamenii obisnuiti vom putea gandi superior sa sa ne opunem sa fim controlati de ei . Practic noi toti suntem niste papusi nu omul in sine este vinovat de cele intamplate in lumea asta ci sistemul care trebuie dat jos . poate unii o sa spuna ca acest comment este deplasat de realitate dar trebuie sa vezi lumea in care esti dincolo de imaginea pe care o ofera aceasta.

    Comentariu de Yulyan — Martie 13, 2012 @ 2:26 pm | Răspunde

  3. Reptilienii si masonii nu vor rezista schimbarilor care vor veni… Daca vor reusi sa faca saltul acesta impreuna cu noi, atunci si ei vor fi la acelasi nivel de constiinta cu noi si atunci se va produce schimbarea in bine si la ei… dar… ei rezoneaza la frecvente atat de joase, incat este imposibil sa poata rezista Marii Schimbari…

    Comentariu de tiganusionutz — Aprilie 4, 2012 @ 8:00 pm | Răspunde

  4. E ciudat si totusi atat de real cum toate informatiile si legendele din trecut prind acum contur si dau un nou sens tuturor simbolurilor neconstientizate pana de curand…toate acestea pe fondul murmurului general al planetei in anul prea mult prevestit.

    Comentariu de Iulia — Aprilie 7, 2012 @ 4:06 pm | Răspunde

  5. …..comentez comentariul 3:))) …. n-ai dreptate…nu tu esti evolutie, ei sunt rasa cea mai pura, voi sunteti doar o involutie:) sunt demult evoluati ei… iar comentariul 2 nu e nici pe-aproape deplasat, toti oamenii „treziti” impreuna, nu au puterea lor, si inca…sunt prea putini treziti acum:) ….nu aveti ce face:P este doar un vis comentariul acesta:P :)) nu se va implinii:P

    Comentariu de crazy — Mai 9, 2012 @ 8:44 pm | Răspunde

  6. Crazy, tu tii cu ursul!?

    Comentariu de G10w1 — Mai 23, 2012 @ 3:39 pm | Răspunde

  7. Poate ca noi, oamenii „treziti” nu avem puterea sa facem asta!…..dar cu siguranta „cineva acolo sus” ne iubeste!!!!!

    Comentariu de Maria — Iunie 10, 2012 @ 9:39 pm | Răspunde

  8. nimic nou sub soare ,daca rasfoiti biblia acolo –este tot scris –si mai sunt cateva carti .Daca intrebati un preot duhovnicesc ,nu unul facut la ,intelegere ” sau rasfoiti carti spirituale veti gasi cate fel de ,,rase de oameni traiesc pe pamant pe langa cei alesi ,exista neamurile si alte cateva rase ,,..,sunt usor de deosebit prin fizic ,gandire ,actiune ,(ne intalnim cun ei in fiecare zi,la serv. acasa) nu este nimic nou sub soare , numai ca depinde astazi de cine le interpreteaza ,cum discernem ,cu mintea sau cu inima (intuitia)!!, si nimeni nu va trezeste spiritual daca nu cautati sa invatati ,asimilati vorbele de duh ale Domnului Iisus si actiunile sale: umilinta, compasiune ,acceptare, intelegere, iubire, etc. lasati orgoliul deoparte ,manifestati-le in viata alaturi de natura si oameni cu iubire, prin iubire, lasti concluziile de ce va fi ,cum va si ajutatii pe semenii vostrii, daca sunteti ,,treziti” asa cum se scrie aici . faptele conteaza alaturi de gandurile bune ….!! pace si lumina la toti ! amin

    Comentariu de NICOLAE — Iunie 16, 2012 @ 2:05 pm | Răspunde

  9. Am auzit de curand de existenta unei noi rase de extraterestri numiti Miuoni. Mi-a zis un amic ca a citit intr-un ziar din strainatate. Stie cineva ceva despre asta?

    Comentariu de Mirela — Iulie 5, 2012 @ 11:10 am | Răspunde

  10. Draga ‘crazy’ ai dreptate cand spui ca sunt evoluati, dar sunt evoluati doar din punct de vedere tehnologic, al cunoasterii materiei. Noi oamenii nu am ajuns la nivelul lor in directia asta, dar avem o evolutie echilibrata adica ne-am dezvoltat si latura spirituala, pe care ei, de mii de ani de cand ne conduc din umbra, prin tot ce au facut, incearca s-o inabuse. Au facut ce-au stiut ei mai bine sa nu ne ‘trezim’, sa nu constientizam, sa nu-i descoperim. Pentru ca daca aflam cat mai multi oameni despre ei si faptele lor, nu ne mai supunem, ne cream singuri drumul in viata, putem sa evoluam normal, putem sa trecem cu bine si sa fim capabili sa vietuim in noile energii in care a intrat sistemul solar. Telul lor era sa ne mentina in vibratiile joase ale fricii, sa ramanem cu ei si sub dominatia lor. Dar timpul pentru asta s-a cam dus, ei nu suporta energia spirituala, lumina din centura de fotoni ce vine din centrul galaxiei noastre.

    Comentariu de Dan — Iulie 21, 2012 @ 6:54 pm | Răspunde

  11. Comentariu de Crysssa — Noiembrie 26, 2012 @ 10:13 pm | Răspunde

  12. Lucrurile sunt mai simple decat atat. Sarpele cel vechi numit Diavolul sau Satana impreuna cu ingeri lui au fost aruncati pe pamant conform Bibliei, iar activitatea lor principala este distrugerea, provoaca suferinta oamenilor si adora sa omoare. Totusi exista si fortele binelui Dumnezeu si ingeri Lui care lupta pentru salvarea noastra. Tot ce avem de facut este sa alegem sa in slujim pe Dumnezeu, deoarece razboiul a fost castigat la cruce iar in curand va veni sa imparta fiecaruia dupa faptele lui iar Satana si ingeri lui vor fi distrusi pentru totdeauna impreuna cu suferinta, durerea si pacatul. Toate aceste lucruri sunt relatate in Biblie.

    Comentariu de Albert — Ianuarie 25, 2013 @ 7:50 am | Răspunde

  13. Pe linga vibratiile joase,profund negative,lansate zi de zi de televiziuni prin stirile majoritar negative,asupra celor care au curajul de a arata faradelegile din societate,Oculta Retrograda foloseste armament psihotronic si uneori atacuri telepatice.
    Bruma democratiei in Romaniei a disparut,inaintam in dictatura !

    Comentariu de marianemil — Ianuarie 31, 2013 @ 7:20 pm | Răspunde

  14. Ombelico del mondo
    Sunt comici oamenii care cred ca doar pe planeta Pamant exista viata. Exista miliarde de sisteme solare si de planete in Univers si probabil ca foarte multe dintre ele sunt populate cu fiinte vii si constiente, unele avand chiar un nivel de evolutie superior celui actual al omenirii. Planeta noastra e plina cu oameni meschini, mici, rai, prosti, egoisti, fatarnici, orgoliosi, dar care totusi se cred „cununa creatiei”, singurele fiinte rationale din Univers, deci un fel de stapani ai Universului. Probabil ca fiintele extraterestre care ne viziteaza planeta se amuza f tare privindu-ne cat de increzuti suntem in ignoranta noastra. Probabil ca se uita la noi ca la filmele cu prosti, ca la un fel de Stan si Bran, sau ne privesc ca pe Bula al Universului. Daca ET se plictisesc zic: „Hai ba, pe langa planeta Pamant sa mai radem de increzutii aia!”.
    Parerea mea este ca in Univers exista multe feluri de civilizatii, mai mult sau mai putin evoluate.

    Comentariu de ari — Aprilie 8, 2013 @ 4:59 pm | Răspunde

    • Subscriu ! Sa crezi ca noi suntem singurele fiinte vii din univers cand universul este nelimitat (infinit) iar in el exista infinit de sisteme solare e o absurditate pe care doar rasa umana o poate concepe.

      Comentariu de Jocuri cu Tom si Jerry — Septembrie 23, 2013 @ 7:12 pm | Răspunde

      • religia a fost cea care a introdus antropofismul ca si politica de stat. asa a indepartat oamenii de adevar si a putut conduce …. nu-mi iese din cap basmele in care oamenii aduceau jertfe balaurilor cite o fecioara la doi ani… ca sa fie restul lasati in pace. au incercat saracii sa ne avertizeze…

        Comentariu de dans — Octombrie 22, 2013 @ 10:24 am

  15. Este vorba de Jinn *Repilieni * scris in Coran

    Comentariu de Omar — Aprilie 30, 2013 @ 10:15 pm | Răspunde

  16. Membrii Familiei Regale a Angliei sunt si ei reptilieni?

    Comentariu de Abby — August 16, 2013 @ 6:55 pm | Răspunde

  17. Am auzit cum ca unul din acesti reptilieni ar fi Printul Charles, si ca Printesa Diana s-ar fi trezit intr-o noapte in pat cu un sarpe in loc de Charles. E posibil ca aceasta descoperire facuta de ea sa-i fi adus sfarsitul. Eu cred ca a fost asasinata.

    Comentariu de Edy The Great — Decembrie 28, 2013 @ 2:48 pm | Răspunde

  18. David Icke la fel ca Luke Rudkowski, Mark Dice, Alex Jones,Russell Brand,Stefan Molyneux si multii altii sunt oamenii erei New Age , demascati de mult , nu face greseala sa preiei porcariile lor care te fac sa cazi in penibil , nu te acuz ca si eu mult timp i-am urmarit si aveam mereu multe semne de intrebare dar nu vroiam sa ii critic prea tare pt ca nu erau multi cei ce faceau asta ; Lenin a spus : Cel mai bine controlezi opozitia atunci cand o conduci, succes mult in materialele tale viitoare pe care le vei intreprinde

    Comentariu de gyut — August 17, 2014 @ 11:00 am | Răspunde

  19. Demonii sunt duhuri rele iar reptilienii sunt o rasa de extraterestrii, fiinte vii. Este totusi o diferenta.Pana la urma francmasonii cui se inchina?

    Comentariu de Anonimul — Mai 22, 2015 @ 5:43 pm | Răspunde

    • In vechile carti, prin demoni erau numite duhurile rele, dar uneori si fiintele malefice extraterestre (din simplul motiv ca in urma cu cateva secole nu exista cuvantul „extraterestru”). Masonii de rang inalt, prin ritualurile lor iau contact atat cu duhurile rele din lumile invizibile cat si cu aceste entitati extraterestre malefice.

      Comentariu de deconspirareafrancmasoneriei — Iunie 13, 2015 @ 4:53 pm | Răspunde

    • agnostic cum sunt, mi se pare de mare bun simt comentariul acesta cu masonii ce iau contact si cu duhurile si cu extraterestrii…chiar daca in mintea mea, duhurile si extraterestrii sunt doar niste aproximari ale Necunoscutului Rau.Adica extra – asta poate fi fizic in dimensiunile noastre si/sau in alte dimensiuni. E de asteptat ca un religios sa ii asocieze duhurilor rele. Dupa cum vad ca masoneria este o organizare foarte concreta si foarte pamanteasca.Care face mult rau, caci vad cum merge lumea.

      Comentariu de roman agnostic — Iunie 14, 2015 @ 12:32 pm | Răspunde

  20. daca exista un dumnezeu absolut care a creat acest pamant si este creator nu va lasa minciuna la infinit dar pina atunci sa ne dea mintuire stapinul cel ce este viu si sfint si bun in veci

    Comentariu de daniela 23 decembrie 2015 — Decembrie 23, 2015 @ 11:04 am | Răspunde

  21. Exista un reptilian la noi in tara (probabil sunt mai multi dar pe acesta il stiu sigur si l-am cunoscut personal). E persoana relativ publica, mai exact in mediul de afaceri. Intr-adevar, e diabolic, se „hraneste” provocand rau si suferinta altora, si exact cum scria cineva mai sus, ataca psi si telepatic, cu atat mai puternic de cand i-am spus si i-am demonstrat ca stiu ca este reptilian (s-a transformat fizic intr-un moment de stres puternic iar eu am observat asta, abia asa am realizat ca are oricum trasaturi faciale specifice).
    Iar ca persoana publica, este unde este tocmai pt ca are legaturi cu masoneria (si asta i-am spus in fatza si bineinteles ca a devenit si mai „agresiv” in atacurile pe diverse cai).
    Cat priveste puterea pe care o are, aceasta devine nula in fatza puterii Lui Dumnezeu. Individul (si tot anturajul lor) lucreaza cu demoni, reprezinta o afacere care s-a tesut pe tot teritoriul Ro , exact ca plasa acelui paianjen reprezentat printre simbolurile masoneriei, si nu ar fi exclusa varianta hranirii cu sange la propriu dar asta nu stiu sigur. In schimb stiu sigur ca e demonic (cu trasaturile descrise la „reptilieni”), lucreaza cu forte demonice, distruge tot ce construieste altul care nu e in aceeasi „tabara” cu ei si este de cea mai joasa speta (nicidecum „evoluati” asa cum pretinde cineva in comentariile de mai sus, ci foarte josnici).
    Nu ii voi face numele public aici, e din cei care traiesc „printre noi” (chiar daca nu „la nivelul nostru”), dintre cei care te calca cu masina pe strada si trece mai departe fara nici o problema samd.
    Daca administratorul site-ului doreste date concrete, ma poate contacta pe mail (as fi trimis eu informatiile dar n-am gasit adresa de contact).

    Comentariu de Confid. — Ianuarie 12, 2016 @ 6:28 am | Răspunde

    • Nu fiți surprinși de sângele rece pe care îl au reptilienii.Ei sunt criminali.Este adevărat ca legiuni de demoni în forma de șerpi ies din ochii și gura lor.Ei pot hipnotoza.Sunt preocupați doar de sex și bani.Niciodata autenticul al cărui corp mort este folosit nu ar fi fost capabil de asemenea acte.

      Comentariu de Valy — Mai 15, 2016 @ 6:34 pm | Răspunde

    • Da ..asa e ..ai dreptate .numele este Ion Iliescu

      Comentariu de CatAlin — Iulie 28, 2016 @ 11:18 pm | Răspunde

      • Si pe mine m-a amuzat raspunsul tau. Nu stiu daca e si ion iliescu. Cel despre care vorbesc eu a „patit-o” ca in acel moment de stres despre care scriam mai sus, i-au iesit gheare (in locul unghiilor). A si fost fotografiat, iar eu am si pastrat poza respectiva. Deci poti sa te amuzi cat vrei, oricum nu dau alte detalii aici. E mason, e clar satanist ca altfel nu se desfigura asa, si e persoana publica. Pa !

        Comentariu de Confid. — Noiembrie 4, 2016 @ 7:20 am

      • Si de fapt nu-i acord o scuza (cu teoria reptilienilor). Treaba asta cu „reptilienii” nu prea e acelasi lucru cu oamenii pervertiti in rau. Diavoli exista de tot soiul, indiferent ca reptilieni sau alte categorii. Pe cand oamenii care ajung slugi ale diavolilor – sunt asa pt ca asa aleg ei. Masonii / satanistii etc – asta sunt – oameni pervertiti in rau, si-au folosit liberul arbitru pentru a alege raul. Si pentru a face rau. Daca ajung desfigurati si cu trasaturi demonice, nu este pt ca ar fi ei o rasa anume, ci pentru ca, din anumite interese, acesti „oameni” aleg sa traiasca intr-o simbioza cu acei demoni carora si-au vandut sufletul, iar asta uneori iese la suprafata – pe corpul fizic, prin astfel de desfigurari prin care Dumnezeu ne arata adavarata lor fatza.

        Comentariu de Confid. — Noiembrie 4, 2016 @ 7:40 am

      • salut, esti dispus sa vorbim in privat despre treaba asta despre care scrii? frincun.daniel@gmail.com

        Comentariu de un simplu om — Noiembrie 6, 2016 @ 6:19 pm

  22. Personal eu cred ca Masonii care sunt extrem de destepti au fost primii oameni uciși de către Reptilieni iar corpurile lor ,,reisufletite”de duhuri reptiliene.Astfel li s-a furat identitatea autenticilor.Încet încet vom fi uciși iar reptilienii ne vor plimba corpurile pana vor obține ceea ce vor.Când vor părăsi aceste corpuri se va declara oficial decesul.

    Comentariu de Valy — Mai 15, 2016 @ 6:23 pm | Răspunde


RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: